Asta e valoarea? Naționala masculină a arătat jenant în Cipru, s-a chinuit să bată cu 31-30 o națională care abia învață handbal

Redactor:
Marius Hutu
Asta e valoarea? Naționala masculină a arătat jenant în Cipru, s-a chinuit să bată cu 31-30 o națională care abia învață handbal
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • La sfârșitul primelor 30 de minute, tricolorii s-au văzut conduși cu 16-15
  • După primele patru etape în grupa a 2-a preliminară, România ocupă primul loc cu maximum de puncte

Naționala de handbal masculin continuă să aibă șanse reale în lupta pentru calificarea în barajul Campionatului Mondial din 2015, programat în luna iunie, după ce a obținut o dublă victorie în fața Ciprului. Evoluțiile tricolorilor în această campanie sunt însă contradictorii. Victoria cu Slovacia din noiembrie 2013 (scor 32-24) a arătat că echipa are potențial și este capabilă să obțină și alte rezultate notabile dacă se mobilizează. Acesta a fost însă doar un exemplu de „AȘA DA!”. Partida tur cu Cipru, disputată la începutul acestui an, a fost una normală, scorul de 36-19 fiind oarecum normal în raport cu valoarea celor două școli de handbal. În celelalte două jocuri disputate până acum, cu Italia și Cipru (retur), România s-a chinuit, chiar s-a prezentat, pe alocuri, ridicol. În această seară, la Nicosia, tricolorii au fost la un pas de a scrie o filă neagră în istoria handbalului, după ce au fost conduși de o Cipru, o națională care abia învață handbal, până în finalul jocului. Prima reprezentativă s-a impus cu 31-30, victoria fiind obținută chiar la ultimele faze ale meciului.

Cum a evoluat scorul meciului Cipru – România: 13-11, 14-11, 15-13, 16-15 (pauză); 18-20, 20-21, 24-24, 27-27, 29-28, 30-29, 30-31 (final).

Cipru a intrat în avantaj la cabine (scor 16-15), în timpul primei reprize având și trei goluri avans, 14-11. La începutul părții secunde, România a dat semne că revine, însă a fost doar un foc de paie. Handbaliștii din Insula Afrodita au profitat de jocul jenant al elevilor lui Eliodor Voica (n.r. altfel nu se explică cum nu au reușit să controleze o dispută în fața unui adversar pe care l-au învins lejer în urmă cu trei zile la 17 goluri diferență) și au continuat să spere la un rezultat ieșit din comun. Cipru a condus în câteva rânduri și în repriza a doua, chiar până în ultimele secvențe ale partidei, când naționala țării noastre a înscris două goluri consecutive și a câștigat la limită, scor 31-30. Astfel, România a evitat astfel să-și pericliteze șansele de calificare în baraj în fața unui adversar pe care l-a tratat neprofesionist!

După patru jocuri, tricolorii ocupă prima poziție în grupa a 2-a preliminară, cu opt puncte, cu două mai multe decât Slovacia. Pe 8 ianuarie, naționala înfruntă Italia la București, iar pe 11 ianuarie este meciul decisiv cu Slovacia în deplasare. Dacă România evită o surpriză cu Italia, atunci i-ar fi suficientă și o înfrângere la maximum șapte goluri în ultimul meci.

CLASAMENT GRUPA A 2-A

1. România 4 4 0 0 122-95 8
2. Slovacia 4 3 0 1 121-93 6
3. Italia 4 1 0 3 105-114 2
4. Cipru 4 0 0 4 92-138 0

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge şi la 15 lei
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge…
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×